Am crescut în cartierul Nord din Caransebeș, un cartier despre care s-au spus multe lucruri, nu toate drepte. Pentru mine a fost locul unde m-am format. Am văzut oameni diferiți, situații grele, dar exact asta m-a ajutat să înțeleg devreme ce vreau și ce nu vreau să devin. Copilăria mea a fost frumoasă, simplă, trăită afară, cu mingea la picior.

Fotbalul a fost tot universul meu. Am jucat la echipa orașului, am trecut prin toate grupele de juniori și visul meu era clar. Voiam să ajung fotbalist. Nu aveam un plan B. Totul s-a oprit brusc la 18 ani, într-un accident de mașină petrecut în Jupa, chiar de Sfântul Andrei, de ziua mea de nume. În mașină erau mai mulți prieteni. Eu am fost singurul care a supraviețuit. Ceilalți au murit. Momentul acela m-a schimbat pentru totdeauna.

Am fost imobilizat în ghips, iar fotbalul s-a încheiat atunci. Ulterior, părinții mei m-au dus la o clinică privată din Ungaria. Acolo, medicii au descoperit că diagnosticul pus în Caransebeș fusese greșit. Aveam tasare de coloană și mai multe inele afectate, iar ghipsul trebuia scos de urgență. Decizia lor m-a ajutat să nu rămân cu sechele și să pot merge mai departe fără probleme fizice majore. Viețile prietenilor mei nu s-au mai putut întoarce. Nici acum nu i-am uitat. Uneori încă îi visez. Dorul rămâne.

La un an după acel accident, mi-a murit și iubita mea, o fată din Italia. A fost o altă lovitură grea, poate chiar mai greu de dus, dar am ales să continui. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că nu știam altă variantă.

Anii au trecut și am ajuns în prezent. Astăzi am o afacere în Germania, o clătitorie construită de la zero, în care am pus tot ce sunt. Este munca mea, riscul meu, visul meu. Pentru mine este cea mai tare clătitorie din Germania cu produse din Italia si Spania.

În paralel, muzica a rămas locul unde mă simt cel mai bine. Într-un singur an am lansat zece piese și am realizat două videoclipuri, unul dintre ele filmat profesionist, cu echipă completă, în Italia, pe malul mării. Muzica nu este un hobby. Este modul meu de a spune lucruri pe care nu le-am putut spune altfel.

Povestea mea nu este despre tragedii, ci despre mers înainte. Despre a cădea și a continua. Despre a nu uita, dar a trăi.